În timp, au fost tipărite în România și cărți în limba germană. Cea mai veche carte în limba germană tipărită la noi a fost Geistliche Lieder de Andreas Moldner (Brașov, 1543).
Multe cuvinte de origine germană se referă la alimente (marțipan, blat, bere, șpriț, chelner). Iată o listă de zece cuvinte românești care au de fapt origine germană:
- repetent (Repetent), persoană care trebuie să repete un an școlar
- șurub vine din substantivul die Schraube (cu pronunție puțin diferită în germană). Verbul schrauben înseamnă „a înfileta”.
- șmecher vine din Schmecker, o persoană cu bun-gust (fără sens peiorativ în germană)
- parizer, din der Pariser Schinken. Am păstrat în română doar adjectivul, „parizian”. Probabil și „șunca” vine din Schinken.
- abțibild (das Abziehbild) – abziehen înseamnă „a dezlipi” și substantivul Bild înseamnă „imagine”.
- fraier (der Freier = pețitor), cu o mutație de sens măcar amuzantă
- bombastic – din adjectivul bombastisch (pompos)
- mișmaș (der Mischmasch) poate fi, conform DEX, un „amestec de elemente eterogene” (păstrând sensul din germană), dar și „afacere necinstită, bazată pe înșelătorie”. Și mahăr (der Macher, cineva care acționează) a ajuns să însemne, de la o persoană influentă, la una șmecheră.
- șliț (der Schlitz)
- canistră (der Kanister)
Și cuvântul rucsac vine din germană (der Rucksack): Ruck înseamnă „spate”.
Platfus este a „malformație congenitală a piciorului” (DEX), din cuvântul german Plattfuss (cu un calc lingvistic, „picior plat”).
„Turn, ungur, chiflă” și multe alte cuvinte sunt de asemenea de origine germană.
Deși există câteva sute de cuvinte de origine germană în limba română (inclusiv regionalisme din vestul României), ele reprezintă mai puțin de 2% din vocabularul total al limbii române.
Descoperă mai jos toate cursurile Akademiei de Germană și alege-l pe cel care ți se potrivește.